Sfanta Manastire Sinaia se afla situata in orasul Sinaia, str. Manastirii nr. 2, jud. Prahova | Tel: +40 (0) 244 317 917

Muzeul mănăstirii

Clădirea care adăposteşte în prezent muzeul Mănăstirii Sinaia a fost construită în anul 1846 în timpul stareţului arhim. Paisie. Are 45 m lungime şi a fost iniţial casă de oaspeţi. Între 1871-1883 arhondaricul Mănăstirii Sinaia a găzduit familia regală şi de aici erau supravegheate lucrările de la Castelul Peleş aflat în apropiere.

Clădirea care adăpostește în prezent muzeul Mănăstirii Sinaia a fost construită în anul 1847 prin grija viețuitorilor mănăstirii aflați sub îndrumarea staretului Paisie.

Descoperind frumusețile împrejurimilor lăcașului de rugăciune, regele Carol I hotărăște construirea unui castel medieval pe terenurile aparținătoare mănăstirii. În perioada construcției Castelului Peles, prin ospitalitatea călugărilor, Mănăstirea Sinaia devine gazda familiei regale pentru aproape 11 ani. Tot de aici erau supravegheate și lucrările de la castel.

Mai târziu, în anul 1895, cu ocazia aniversării a 200 de ani de când fusese construită biserica veche (în anul 1695, cu hramul ” Adormirea Maicii Domnului „, prin osteneala spătarului Mihail Cantacuzino), în clădirea veche – resedința regală – a fost deschis publicului spre vizitare muzeul Mănăstirii Sinaia. Realizat sub îndrumarea arhimandritului NIFON, staretul mănăstirii din acea perioadă, noul muzeu avea să fie primul muzeu religios din tara noastră, funcționând neîntrerupt până astăzi.

Pe fațada muzeului au fost fixate în perete mai multe mozaicuri lucrate în perioada interbelică de artista Nora Steriade special pentru Mănăstirea Sinaia.

Muzeul Sfintei Mănăstiri Sinaia

Piesele de mobilier aflate în muzeu (scaunele, canapeaua și vitrina) sculptate în lemn masiv de stejar cu motive zoomorfe (dragoni înnaripați sau capete de balaur) și vegetale (frunza de stejar) aparțin mănăstirii și datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Vitrina din centrul încăperii adăpostește două procovețe (acoperăminte pentru Sfântul Potir – brodate cu fir de aur și mătase naturală) precum și o serie de paftale și brâie.

Nu lipseste din muzeul mănăstirii nici portretul fondatorului bisericii vechi, Mihail Cantacuzino, portret realizat după o stampă de epocă.

În prima sală a muzeului întâlnim stema familiei Cantacuzino, vulturul bicefal încoronat ce ține în gheare crucea și buzduganul. Vulturul bicefal este un blazon des întâlnit în Europa timpului, fiind simbolul familiilor regale sau expresia statelor teocratice cu cei doi factori de conducere : Statul (puterea politică) și Biserica .

De asemenea, se pot vedea expuse diferite imagini cu mănăstirea în decursul anilor: gravură, acuarelă ori fotografie. Steagul tricolor aflat pe clădirea muzeului într-una din reprezentările amintite mai sus ne dovedește faptul că la mănăstire se afla în acel moment și Regele Carol I.

Un epitrahil în stil brâncovenesc având inscriptia grecească Iisus Hristos Biruitorul este expus alături de o mitră arhierească în colecția de tesături și broderii (bedernițe, mânecuțe, veșminte preoțesti, procovețe) a muzeului, toate lucrate cu fir de aur, de argint și mătase naturală.

Sfântul Epitaf datând din anii 1850 este o broderie în relief cu fir de aur, de argint și de mătase naturală, combinată cu pictură în stil neo-bizantin, de asemenea tot în relief, si reprezintă „Așezarea  în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos ” înconjurat de femeile purtătoare de mir (Fecioara Maria, Maria Magdalena, Maria lui Cleopa și Maria lui Iacov) și de câțiva ucenici de-ai săi (Iosif din Arimateea, Sfântul Evanghelist Ioan și Nicodim).

În cele patru colțuri sunt reprezentați cei patru sfinți evanghelisti care au dat mărturie despre viața, minunile și învățătura Mântuitorului Iisus Hristos: Sf. Matei cu simbolul său îngerul, Sf. Marcu – leul, Sf. Luca – taurul, Sf. Ioan – vulturul.

Pe Sfântul Epitaf se află scris: ” Iosif celù cu bunu chipu depre lemn luând prea curat corpul teu, cu giulgiu curat înfășurându-l și cu miresme în mormânt nou l-au pus „.

Muzeul Mânàstirii Sinaia contine si două piese lucrate de bijutierul Theodor Radivon:

A)- un Sfânt Chivot din argint aurit („dăruit de Sevastia Costescu Mănăstirii Sinaia în 1898”), reprezentând Mănăstirea Curtea de Argeș unde se afla mormintele primilor regi ai țării noastre: Regele Carol I (1866-1914) cu Regina Elisabeta, Regele Ferdinand (1914-1927) cu Regina Maria.

B)- o Sfântă Evanghelie – unicat (dăruită mănăstirii de Eforia Spitalelor Civile în 1911), cu ferecătură din argint aurit și email. Pe coperti avem reprezentate Răstignirea Mântuitorului pe cruce și Învierea Sa. Că Sfânta Evanghelie a fost special lucrată pentru Mănăstirea Sinaia ne-o dovedește faptul că avem reprezentate cele două biserici ale Mănăstirii, biserica veche cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și biserica nouă cu hramul „Sfânta Treime”.

Muzeul Mănăstirii Sinaia deține unul dintre puținele exemplare ale capodoperei culturii românești, „Biblia de la București ” sau „Biblia lui Șerban Cantacuzino”.
Tradusă integral în limba română și tipărită la București în anul 1688 în timpul Domnitorului Țării Românești – Șerban Cantacuzino (frate cu Mihail Cantacuzino, fondatorul Mănăstirii Sinaia), Biblia, prima de acest fel în cultura românească, reprezintă momentul de afirmare a limbii române literare.
Evenimentul nu este izolat, el încoronează eforturile culturale de până atunci dintre care cel mai important îl reprezintă traducerea și tipărirea cu 40 de ani mai devreme (1648), a „Noului Testament de la Bălgrad ” (Bălgrad = Alba Iulia), prin grija lui Simion Ștefan Mitropolitul Ardealului.
Alfabetul folosit la tipărirea „Bibliei de la 1688″ este cel chirilic, adică alfabetul aflat în uz în tările române în acea perioadă.

Cu toate cà este tipàrità la Bucuresti, în Tara Româneascà, totusi Biblia este destinatà tuturor românilor tràitori separat în acea vreme, datorità vicisitudinilor istoriei, contrar vointei lor, dar vorbitori ai aceleiasi limbi românesti si având aceeasi credintà, cea ortodoxà, si aceleasi traditii.
Lângà exemplarul de la 1688 se mai aflà un altul tipàrit în 1988, tot la Bucuresti, cu ocazia aniversàrii tri-centenarului; o editie de exceptie, care reproduce textul original (de la 1688), dar îmbràcându-l nu doar în cel chirilic ci si in alfabetul latin, pastrându-se însà aceeasi frumoasà limbà româneascà.

O contributie remarcabilà la dezvoltarea limbii române literare o constituie traducerea integralà si tipàrirea pentru prima datà pe teritoriile românesti, a Noului Testament în anul 1648 la ” Bàlgrad ” – Alba-Iulia (Transilvania).
Traducerea a fost realizatà de mitropolitul Transilvaniei, Simion Stefan, cu o grijà deosebità în a evita regionalismele, astfel încât sà poatà fi citità si înteleasà de toti românii de pretutindeni, pentru cà asa cum el însusi spunea : ” cuvintele acele sunt bune carele le înteleg toti … „.

Exemplarul expus în muzeul Mănăstirii Sinaia este o reeditare a originalului în anul 1988.
Lângă Noul Testament se aflà o „sfântă și dumnezeiască Evanghelie” tipărită la Mănăstirea Neamț și Secu pe timpul prințului Nicolae Konake Vogoridi.
A fost tipărită în octombrie 1858 de ieromonahul Teofilact Tipograful cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei, Sofronie Miclescu.
A fost dăruită Sfintei Mănăstiri Sinaia de arhimandritul Gherman Văleanu în luna august 1877, „în ziua așezării sale ca stareț al mănăstirii „.

Colecția icoanelor pictate pe lemn este dominată de prezenta icoanei înfățisând „Sfânta Treime la stejarul Mamvri împreună cu Avraam si cu Sarra”.

Realizatorul acestei icoane este Sf. Cuvios Pafnutie / Pârvu Mutu Zugravul (pictorul preferat al lui Mihail Cantacuzino și „zugravul” bisericii vechi de la Mănăstirea Sinaia), cel care reușeste să transmită prefigurarea fiorului euharistic și al descoperirii Sfintei Treimi în Vechiul Testament sub chipul a trei îngeri. Cu toate cà icoana reprezintă o scenă din Vechiul Testament, totusi autorul ei și-a lăsat amprenta originalității asezând pe masa ospitalității o mahramă românească.

Că cei trei îngeri reprezintă cele trei persoane ale Sfintei Treimi – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh – ne-o dovedește și crucea pictată pe aureola acestora având inscripționate literele grecești: – Eu sunt Cel ce sunt!  adică numele Sfintei Treimi descoperit lui Moise direct de Dumnezeu, Cel care este fără început și fără sfârșit, dar în acelasi timp începutul și sfârșitul tuturor celor create; „alfa și omega” (” ” și ” „, conf. Apocalipsa cap. I, 8), adică Existența în Sine și prin Sine. Icoana, pictată în 1693 și transmisă nouă în forma ei originală (nerestaurată), foarte bine conservată, dovedește tehnica deosebită și talentul artistic al lui Pârvu Mutu Zugravu / actualmente canonizat cu numele sau de calugar Pafnutie.